A fi apt de o pasiune și a nu o trăi, te face incomplet și limitat

A fi apt de o pasiune și a nu o trăi, te face incomplet și limitat

 

Se află în proces de a-și pune o afacere pe roate, la propriu. Mihail Munteanu din orașul Cahul a decis că pasiunea lui pentru mașini, moștenită de la bunic și tată, trebuie să devină mai mult decât hobby. Având curajul și experiența necesară, tânărul s-a aventurat în lansarea unei activități care îi va aduce și plăcere și profit.

Antreprenorul din sudul Moldovei vine să aducă o gamă largă de servicii auto în regiune. Spune că toți bărbații din familia sa au avut o conexiune aparte cu mașinile, iar unchiul său a deschis și un service auto în Rusia. Inspirat fiind de acesta și ghidat de dragostea pentru mașini și mecanică, tânărul a decis să dezvolte o activitate antreprenorială în acest sens.

Astfel, datorită participării în cadrul proiectului Parteneriatul Local de Ocupare Cahul, va deschide un service auto menit să ofere toate serviciile destinate îngrijirii mașinilor, cum ar fi: diagnosticare electronică modernă, curățarea chimică, restaurare interioară, lucrări cosmetice exterioare, schimbul uleiului de motor și a pieselor uzate, decarbonizarea (curățarea) camerei de ardere a motorului, o metodă care înlocuiește multe lucrări costisitoare. Prin complexitatea de servicii, antreprenorul își propune să perfecționeze atât aspectul tehnic, cât și cel fizic al automobilelor din sudul țării și e sigur că experiența de 4 ani în acest domeniu îl va ajuta. 

Recunoaște, însă, că fără suportul oferit în cadrul proiectului visul său nu ar fi prins contur. Ar fi fost nevoit să aplice la credite, ceea ce ar fi însemnat un proces mai dificil și mai îndelungat. Acum e convins: visele devin realitate! Trebuie doar să crezi în ele.

 

Implementarea proiectului investițional a fost posibilă în rezultatul cooperării dintre Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și Organizația Internațională a Muncii (ILO). Ca urmare a acestui Parteneriat Local de Ocupare au fost susținute financiar 11 afaceri inițiate de tinerii  și femeile din raionul Cahul.

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

© ODIMM - Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului IMM. Toate drepturile rezervate.
BD. ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT NR. 134, et 3 (sediul Poşta Moldovei)
Tel : + 373 (22) 29 57 41, Fax: + 373 (22) 29 57 97, E-mail: info@odimm.md