Incubatorul de Afaceri Cimișlia, la 3 ani de activitate

Incubatorul de Afaceri Cimișlia, la 3 ani de activitate


Prezent la eveniment, Petru Gurgurov, director general interimar al Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) a reiterat sprijinul Organizației pentru Incubatorul de Afaceri și antreprenorii din acest raion.


“Incubatoarele de Afaceri contribuie la crearea unui mediu de afaceri favorabil, sustenabil, ce permite companiilor noi create să se dezvolte şi să devină competitive pe piaţă, contribuind direct la dezvoltarea economiei regionale. Țin să felicit Incubatorul de Afaceri din Cimișlia, la crearea căruia ODIMM a avut un rol nemijlocit, iar în acest moment este un partener de încredere în dezvoltarea antreprenoriatului regional”, a menționat Petru Gurgurov.

 

Gheorghe Răileanu, primarul orașului Cimișlia a salutat inițiativele de stimulare și susținere a domeniului antreprenorial din raion.

 

Cu un mesaj de salut a fost prezentă și Natalia Răileanu, șefa direcției economice și atragere a investițiilor din cadrul Consiliului raional Cimișlia: „ Doresc Incubatorului o activitate rodnică, cât mai mulți antreprenori cu inițiativă pentru a aduce valoare adăugată economiei raionului“, a subliniat dna Răileanu.
Incubatorul de Afaceri Cimislia


Potrivit managerului Incubatorului, Olga Pașcanean, pe parcursul celor 3 ani de activitate - 19 companii mici și mijlocii din regiune au beneficiat de suport continuu în dezvoltarea afacerilor pe tot parcursul perioadei de incubare, dintre care 9 au absolvit anul acesta. 

“Peste 250 de potențiali antreprenori și antreprenori din regiune au beneficiat de consultanță, iar rezidenții IACM au beneficiat de sfaturi practice, fiind ghidați de specialiști în domeniu, de asemenea au beneficiat de spațiu dotat și utilat pentru desfășurarea activității antreprenoriale, suport consultativ, precum și de susținere financiară în termen de plăți limitate pentru utilități, internet, chirie, împrumuturi financiare fără dobândă, instruiri și sesiuni de informare gratuite etc”, a subliniat Olga Pașcaneanu.

 

Companiile incubate în Cimișlia produc și prestează o varietate de produse și servicii: servicii juridice, web, contabilitate și consultanță financiară, modernizarea sistemelor de încălzire, canalizare, apeduct; cercetare a pieții etc.


IA CimisliaMenționăm faptul că Incubatorul de Afaceri Cimișlia face parte din Rețeaua Incubatoarelor de Afaceri a Moldovei (RIAM). Rețeaua este compusă din 11 incubatoare și găzduiește 186 de întreprinderi mici și mijlocii dintre care - 131 sunt companii ce prestează variate servicii și 55 companii producătoare, oferind în total 626 de locuri de muncă. Din momentul creării rețelei și până la ora actuală, 193 de companii au trecut deja prin perioada de incubare, iar rata de supraviețuire a acestora este de 82% ceea ce este net superior ratei generale de supraviețuire pe piață. În cadrul incubatoarele 50 de companii au beneficiat de surse financiare din fondul revolving.

 

Instituția Publică Incubatorul de afaceri din Cimișlia (IACM) este o organizație necomercială, fondată de către Consiliul raional Cimișlia, în baza Matricei de Politici pentru Programul de suport Sectorial „Stimularea Economică în Zonele Rurale” finanțat de UE şi implementat de Organizația de Dezvoltare a Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM). Incubatorul a fost deschis oficial pe 23 aprilie 2015. Edificiul IACM deține 22 de birouri de dimensiuni diferite (08 m2 – 111m2) pentru activitate antreprenorială de producere și prestări servicii, plus o sală de conferință dotată și bine amenajată pentru desfășurarea seminarelor, meselor rotunde și activităților de instruire.

 

Afacerile incubate sunt găzduite în cadrul incubatorului pentru o perioadă de până la 3 ani, cu posibilitatea de extindere a termenului (plus maxim 2 ani). În acest interval, firmele beneficiază de birouri dotate şi utilate, servicii de consultanţă, asistență pentru dezvoltarea parteneriatelor interne și internaționale, acces la servicii de finanțare și servicii de sprijin tehnic, de management al afacerilor.

13

 

 

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

© ODIMM - Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului IMM. Toate drepturile rezervate.
BD. ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT NR. 134, et 3 (sediul Poşta Moldovei)
Tel : + 373 (22) 29 57 41, Fax: + 373 (22) 29 57 97, E-mail: office@odimm.md