logo ro

slogan ro

Presa

ODIMM a lansat concursul de selectare a prestatorilor de servicii în business pentru sesiunile de instruire în cadrul Proiectului „Business Academy for Women”.

ODIMM a lansat concursul de selectare a prestatorilor de servicii în business pentru sesiunile de instruire în cadrul Proiectului „Business Academy for Women”.
DSC 0318 edited30 de organizații de suport în afaceri din regiunile țării și managerii Incubatoarelor de afaceri din Republica Moldova au participat pe 28 aprilie 2017 la seminarul informativ privind posibilitățile de aplicare la concursul de selectare a prestatorilor de servicii în business pentru instruirile în cadrul Proiectului „Business Academy for Women” (BAW), gestionat de ODIMM.  
 
Prestatori de servicii în business din toată țara, inclusiv regiunea transnistreană și UTA Găgăuzia,au fost informați despre Proiectul „Business Academy for Women”, cerințele metodologice față de training-urile care urmează a fi realizate în cadrul proiectului precum și cerințele juridice față de organizațiile care pot depune dosarele la concurs.
 
Iulia Iabanji, Directorul general ODIMM, a menționat în mesajul de salut că seminarul a fost organizat în scopul consolidării colaborării cu organizațiile de suport în business și asigurării transparenței procedurilor de aplicare și selectare  la concursul de achiziții a serviciile de instruire.
 
„ODIMM preconizează să eficientizeze baza de date existentă a prestatorilor de servicii în business și să promoveze importanța consultanței în dezvoltarea afacerii. Ne dorim ca antreprenorii din Republica Moldova să conștientizeze rolul și efectul economic a acestor servicii în beneficiul companiei”, a menționat Directorul general ODIMM. DSC 0159 edited
 
Potrivit Iuliei Iabanji, Academia reprezintă un Proiect cu o abordare nouă, care presupune aplicarea metodelor noi, inovative de instruire antreprenorială cu scopul sporirii abilităților și competențelor manageriale a femeilor antreprenoare, participante la proiect.
 
Tatiana Batușchina, coordonator programe instruire în cadrul Proiectului „Businesss Academy for Women”, a menționat că instruirile vor fi organizate în baza a 3 module, în domeniile marketing-ului contemporan, managementului și relațiilor economice internaționale.
 
Tatiana Batușchina a menționat că la elaborarea materialelor didactice pentru module, trainerii vor trebui să țină cont de tendințele business-ului contemporan, constrângerile existente  și schimbările care se produc continuu în economie.
Selectarea prestatorilor de servicii se va face în baza relevanței ofertei tehnice și financiare. 
 
DSC 0173 editedProiectul ”Business Academy for  Women” este finanțat de către Uniunea Europeană și este gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) în parteneriat cu Centrul Internațional pentru Promovarea Femeilor în Business (ICAWB).
 
Obiectivul general al Proiectului constă în promovarea abilitării economice și sociale a femeilor, inclusiv și a celor din regiunile rurale, prin reducerea inegalității de gen și sporirea accesului acestora la resurse financiare, servicii, tehnologii  inovaționale și oportunități de dezvoltare.
Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

logofooter

  • © Toate drepturile rezervate. Actualizat: 21.08.2019.

logowbAcest site a fost creat cu susținerea Băncii Mondiale. Actualizarea conținutului a fost finanțată de Uniunea Europeană prin Proiectul „Suport pentru Cadrul Infrastructurii Calității în contextul DCFTA în Republica Moldova”

Search

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY