logo ro

slogan ro

Presa

INIȚIATIVĂ FINANȚATĂ DE UE PENTRU A SPRIJINI PÎNĂ LA 75 COMPANII MOLDOVENEȘTI ÎN DEZVOLTAREA CAPACITĂȚILOR DE EXPORT PE PIEȚELE UE

INIȚIATIVĂ FINANȚATĂ DE UE PENTRU A SPRIJINI PÎNĂ LA 75 COMPANII MOLDOVENEȘTI ÎN DEZVOLTAREA CAPACITĂȚILOR DE EXPORT PE PIEȚELE UE

Export-in-UEÎn ultimii 3 ani, UE și-a deschis aproape complet piața pentru importurile fără taxe vamale din Republica Moldova. Acest lucru a oferit o mare oportunitate companiilor moldovenești, deși nu toate companiile sunt conștiente de modul în care pot beneficia de acest fapt.

Prin urmare, UE finanțează un pachet de sprijin pentru unele companii moldovenești, pentru a le ajuta să înțeleagă mai mult despre modul în care pot beneficia de acestea și pot obține un acces mai mare la piața UE. Acest pachet va fi furnizat printr-un proiect de asistență tehnică (Sprijin pentru Cadrul de Infrastructurii Calității în contextul DCFTA (Zona de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare) în Republica Moldova), finanțat de Uniunea Europeană și implementat în cooperare cu Ministerul Economiei și Infrastructurii. Astfel, până la 75 de companii vor fi selectate dintre cele care își vor exprima interesul.

Aproape orice companie poate aplica: companii care exportă deja în UE, dar care doresc să afle mai multe despre modul în care se pot baza pe succesul lor printr-o mai bună înțelegere a reglementărilor; companiile care se gândesc la export, dar nu știu cum să înceapă și cred că reglementările ar putea fi prea complicate pentru a le depăși. În esență, orice companie care urmărește să devină mai competitivă prin extinderea activităților sale pe piața europeană. 


Alte detalii găsiți mai jos:

Formular cerere

Detalii anunț

 

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

logofooter

  • © Toate drepturile rezervate. Actualizat: 14.08.2019.

logowbAcest site a fost creat cu susținerea Băncii Mondiale. Actualizarea conținutului a fost finanțată de Uniunea Europeană prin Proiectul „Suport pentru Cadrul Infrastructurii Calității în contextul DCFTA în Republica Moldova”

Search

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY