Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului IMM.

Russian (CIS)English (United Kingdom)
Marţi, 21 Iunie 2016 09:22
Apreciere articol
(0 votes)

La Ungheni şi Sângerei vor avea loc sesiuni de instruire în cadrul Programului PNAET

 

DSC 0385Circa 50 de tineri vor beneficia de instruiri în cadrul Programului Naţional de Abilitare Economică a Tinerilor (PNAET) gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), care se va desfăşura în perioada 20 iunie – 1 iulie în Ungheni şi 20 - 25 iunie în or. Sângerei.

Obiectivul programului este de a identifica idei de afaceri, elaborarea unui plan de afaceri pentru realizarea activităţilor viitoarei sau actualei afaceri, inclusiv pentru a putea atrage resurse financiare de la diferite organizaţii. Tinerii vor avea oportunitatea să se întâlnească cu reprezentanţii organizaţiilor de gestiune şi control al activităţii întreprinderilor precum inspectoratul fiscal, inspecţia muncii, inclusiv reprezentanţi ai instituţiilor financiare. De asemenea vor avea un program de vizită la întreprinderi din teritoriu iniţiate şi gestionate de antreprenori tineri ce au beneficiat de programul PNAET.

Programul din Sângerei va instrui tinerii în cadrul proiectului ,,Şanse pentru Viitor” care se desfăşoară cu suportul financiar ODIMM în parteneriat cu Ministerului Tineretului şi Sportului, Incubatorul de Afaceri Sângerei, Consiliul raional Sângerei şi Serviciul Tineret şi Sport din Sângerei. Scopul instruirii este de a dezvolta abilităţile antreprenoriale ale tinerilor care doresc să deschidă o afacere sau s-o dezvolte în localitatea unde locuiesc.


În cadrul sesiunii, ODIMM va prezenta un suport de instruire a programului Gestiunea Eficientă a Afacerii (GEA), care va avea loc pe 25 - 26 iunie, pentru tinerii antreprenori care doresc să-şi aprofundeze cunoştinţele sale în domeniul gestiunii afacerii. Proiectul este implementat de Asociaţia de dezvoltare durabilă Mileniul III din Sângerei, condusă de preşedintele asociaţiei Natalia Mereacre.

Programul Național de Abilitare Economică a Tinerilor (PNAET) este destinat persoanelor tinere care doresc să lanseze sau să extindă o afacere proprie în zonele rurale şi/sau să dezvolte o afacere în domeniul agriculturii, producerii sau prestări de servicii. În urma programului de instruire solicitanţii vor primi instruire și consultanță antreprenorială, finanţare şi monitorizarea post – finanțare.

De la lansarea Programului, ODIMM a instruit circa 4100 tineri din toată republica, inclusiv 43% constituie femei şi a consultat peste 5600 persoane interesate de Program prin intermediul INFOline şi în cadrul diferitor întruniri tematice.

 

 

 

 

Ultima modificare s-a efectuat Marţi, 21 Iunie 2016 09:27

PARTENERI

c3 LOGO EULOGO 2 IOM-OIM
een logo
 logo maib corel2

MIEPO small

 

CCI


VictoriaBank Logo Transparent

fincimbank logo
undp
 monitor fisc
 JCI Moldova  
UIPAC text
 entranse  COMERTBANK LOGO FON RGB
       Eximbank

 

 

PARTENERI MEDIA


civic-md

2 logo agrobiznes
 mybusiness-banner  FERMIERUL.MD
 
 
 
 
Comprar Cialis Sin Recetadrogas forma analógica disponibles bajo la denominación común internacional. Tiene exactamente la misma estructura con las pastillas originales, pero difiere de ellas en ausencia de marca conocida .Se recomienda tomar la píldora por lo menos 30 minutos antes de la intimidad. La duración de acción varía de 8 a 12 horas Buy Pills Bupron SRFor a doctor it is important to know your health history to determine the correct dose and the possibility of appointment
Banner
Banner
Banner

NEWSLETTERS - EEN

Newsletter-1

 

Sondaj

Cum apreciaţi aportul ODIMM în dezvoltarea activităţii antreprenoriale in RM?

pozitiv - 28.9%
foarte semnificativ - 56.5%
fără influenţa pozitivă - 11.5%
nu există aprecieri - 3.1%

Total voturi: 478
Votarea pentru acest sondaj a fost incheiat. on: 10 Sep 2018 - 09:55
BannerBannerBannerBannerBannerBannerBannerBannerBannerBanner
PARE