Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului IMM.

Russian (CIS)English (United Kingdom)
Luni, 01 Iunie 2015 15:08
Apreciere articol
(0 votes)

Programului Național de Abilitare Economică a Tinerilor (PNAET) – instruire antreprenorială

PNAET calarasi 2În perioada 18 – 29 mai 2015, au avut loc cursurile de instruire în cadrul Componentei I a Programului Național de Abilitare Economică a Tinerilor (PNAET) – instruire antreprenorială, la care au participat 56 de tineri din diverse domenii de activitate, dintre care 11 antreprenori. Cursurile au fost organizate în Călăraşi şi Comrat.

Pe parcursul celor 10 zile de instruire participanţii au studiat cum să elaboreze un Plan de Afaceri şi careva aspecte legate de procesul de gestiune a afacerii. De asemenea, tinerii au avut posibilitatea de a cunoaşte, de la reprezentanţii băncilor, inspectoratului fiscal şi alte organizaţii de resort, principalele proceduri şi cerinţe necesare pentru iniţierea afacerii, cît şi accesarea împrumutului bancar preferenţial. 

PNAET calarasi 3O activitate importantă în cadrul acestor instruiri este deplasarea tinerilor la o întreprindere din teritoriu care a beneficiat de acest program pentru un schimb de
informaţie, şi o motivare mai puternică a acestora de a iniţia o afacere.

Ultima modificare s-a efectuat Marţi, 02 Iunie 2015 09:52

PARTENERI

c3 LOGO EULOGO 2 IOM-OIM
een logo
 logo maib corel2

MIEPO small

 

CCI


VictoriaBank Logo Transparent

fincimbank logo
undp
 monitor fisc
 JCI Moldova  
UIPAC text
 entranse  COMERTBANK LOGO FON RGB
       Eximbank

 

 

PARTENERI MEDIA


civic-md

2 logo agrobiznes
 mybusiness-banner  FERMIERUL.MD
 
 
 
 
Comprar Cialis Sin Recetadrogas forma analógica disponibles bajo la denominación común internacional. Tiene exactamente la misma estructura con las pastillas originales, pero difiere de ellas en ausencia de marca conocida .Se recomienda tomar la píldora por lo menos 30 minutos antes de la intimidad. La duración de acción varía de 8 a 12 horas Buy Pills Bupron SRFor a doctor it is important to know your health history to determine the correct dose and the possibility of appointment
Banner
Banner
Banner
Banner

NEWSLETTERS - EEN

Newsletter-1

 

Sondaj

Cum apreciaţi aportul ODIMM în dezvoltarea activităţii antreprenoriale in RM?

pozitiv - 28.9%
foarte semnificativ - 56.5%
fără influenţa pozitivă - 11.5%
nu există aprecieri - 3.1%

Total voturi: 478
Votarea pentru acest sondaj a fost incheiat. on: 10 Sep 2018 - 09:55
BannerBannerBannerBannerBannerBannerBannerBannerBanner
PARE