Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului IMM.

Russian (CIS)English (United Kingdom)
Luni, 25 Iunie 2018 16:32
Apreciere articol
(0 votes)

BENEFICIILE IMPLICĂRII SECTORULUI PRIVAT ÎN REALIZAREA OBIECTIVELOR DEZVOLTĂRII DURABILE

                                                                      WABA2016-obiective-pentru-dezvoltare-durabila
Obiectivele dezvoltării durabile
Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) reprezintă un apel universal la realizarea de acțiuni pentru a pune capăt sărăciei, a proteja planeta și a asigura ca toate persoanele să se bucure de pace și prosperitate.  Aceste obiective au fost adoptate de Agențiile ONU, partenerii de dezvoltare și guverne, inclusiv de Guvernul Republicii Moldova. Cadrul ODD-urilor se bazează pe 17 obiective și abordează priorități intercorelate, precum educația, angajarea și munca decentă, infrastructura, inovațiile, pacea și justiția, energia, clima și altele1
 
În calitate de companie, de ce ar trebui să vă axați pe realizarea obiectivelor dezvoltării durabile?
Actualmente percepția majorității antreprenorilor dar și a cetățenilor este că statul este obligat să creeze condiții și să aibă grijă de dezvoltarea societății. Această abordare este deja depășită și pe termen lung nu generează rezultate palpabile. Așadar, pentru o societate prosperă este importantă implicarea tuturor actorilor și beneficiarilor, iar sinergia eforturilor depuse în comun poate aduce rezultate benefice tuturor. Se estimează că sectorul privat poate juca un rol crucial în realizarea a aproximativ o jumătate din cele 169 ținte ale ODD2, având un impact enorm asupra egalității de gen, energiei curate și accesibile, inovațiilor și infrastructurii, sănătății și bunăstării și cu un impact semnificativ și asupra celorlalte ținte. Promotorii mai timpurii ai sectorului privat deja și-au aliniat obiectivele de afaceri cu ODD-urile, creând ”brand-uri durabile”, care sunt lansate pe piață și implică rate mari de dezvoltare pentru companii3. Unilever, de exemplu, a constatat că gradul de cunoaștere a mărcilor sale care sunt de durată crește cu 30% mai repede decât restul afacerilor sale, iar în 2015 acestea au oferit aproape jumătate din creșterea totală a companiei. La fel ca și în cazul Unilever, există companii din alte industrii care formează o avangardă privind integrarea obiectivelor dezvoltării durabile în obiectivele de afaceri. Aceste companii atrag noi tipuri de clienți, forță de muncă competitivă, parteneri, investitori și altele.
 
Provocările existente vs. Noile oportunități de afaceri 
În privința provocărilor existente, cum ar fi lipsa accesului la locuințe accesibile, îmbătrânirea populației, prevalența obezității, schimbările climatice și multe altele, cadrul ODD ar putea aduce cel puțin 12 trilioane de dolari SUA de noi oportunități de afaceri, în special în astfel de domenii ca eficiența energetică a clădirilor, modele economice circulare (de ex. partajare de oficiu și vehicul), substanțe chimice ecologice, monitorizarea de la distanță a pacientului, agricultura urbană, etc. De exemplu, Samsung dispune de o politică globală de preluare și reciclare care convertește deșeurile de producție în resurse noi. Volvo s-a ambarcat într-un proiect "Transportul ca serviciu", care-și propune drept scop să înlocuiască automobilele în SUA, parte din tranziția la vehicule partajate și reducerea amprentei de carbon. Din ce în ce mai multe companii își configurează strategiile lor de business astfel încât să contribuie la realizarea unei dezvoltări durabile. Moldova este doar la început de drum și primii care îl testează au parte de niște avantaje evidente.  
 
În calitate de companie, de ce ar trebui să VĂ implicați
ODD-urile re-conturează mediul de afaceri prin deschiderea noilor piețe de dezvoltare pentru companii, îmbunătățirea lanțului de producere și a celui de aprovizionare, precum și prin oferirea de oportunități pentru inițierea schimbărilor regulatorii. În mod mai specific, ODD-urile contribuie la crearea de noi piețe sau dezvoltarea piețelor existente. Îmbunătățirile aduse de ODD-uri companiilor sunt legate de resurse sporite și eficiență în producere, reducerea deșeurilor, îmbunătățirea productivității muncii și sporirea productivității intrărilor. Pentru companiile din Moldova, comunicarea și integrarea ODD-urilor în procesele de afaceri ar putea duce la sporirea credibilității produsului/serviciului, potențialului de export, reputației, șanselor de a obține resurse financiare nerambursabile, noi parteneri durabili și nu doar.
 
În calitate de companie, de unde ar trebui să începeți
O analiză internă al activităților de Responsabilitate Socială Corporativă în sectorul privat din Moldova indică în mod clar că acesta deja contribuie la Agenda ODD 2030.  O dovadă elocventă în acest sens este participarea întreprinderilor mici și mijlocii la Concursul anual “IMM - model de responsabilitate socială corporativă”, inițiat și implementat cu succes de către Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM). Din anul 2009 prin intermediul acestui concurs, ODIMM în parteneriat cu autoritățile publice locale promovează principiile de Responsabilitate Socială Corporativă și beneficiile pentru societate dar și pentru întreprinzători drept rezultat al implementării acestui concept. Menționăm însă că principiile de responsabilitate socială corporativă  reprezintă doar o parte mică din cele 17 obiective ale dezvoltării durabile. Această înseamnă că pentru întreprinderi există un câmp larg de alte activități prin care se poate genera un beneficiu atât pentru societate, cât și pentru sectorul privat.  
 
Ce ar putea face compania dvs. pentru ca eforturile privind implementarea ODD-urile să fie recunoscute:
- Să participați în concursul anual organizat de ODIMM “ÎMM – model de responsabilitate socială corporativă”;
- Să comunicați societății despre contribuția dvs. actuală la realizarea țintelor ODD, chiar dacă este nesemnificitivă pentru moment;
- Să solicitați suport întru identificarea noilor nișe pentru servicii/produse/practici durabile incorporate în strategia dvs. de afaceri.
 
Inițiativa actuală face parte din parteneriatul stabilit între Proiectul ODIMM și PSE4SDGs și încearcă să faciliteze implicarea sectorului privat în atingerea agendei de dezvoltare durabilă din 2030. Proiectul este finanțat de Facilitatea de Investiții pentru Impact a Oficiului Regional PNUD pentru Europa și Asia Centrală.
Mai multe informații pot fi accesate aici
Pentru a susține aceste activități, companiile pot accesa resursele existente în cadrul PNUD Moldova, inițiativa „Implicarea sectorului privat pentru Obiectivele de Dezvoltare Durabilă” (PSE4SDGs), persoană de contact: 
Dumitru Vasilescu, manager de proiect PNUD, e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza  
să apeleze la ODIMM , persoana de contact  Ludmila Stihi, ODIMM, e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza  
 
Vă dorim o călătorie plăcută în explorarea oportunităților ODD-urilor!
 
Aprecierea premiului ODD: deblocarea oportunităților de afaceri pentru a accelera creșterea durabilă și inclusive accelerate, Comisia de Business și Dezvoltare, ianuarie 2017 
Ultima modificare s-a efectuat Joi, 02 August 2018 09:02
Comprar Cialis Sin Recetadrogas forma analógica disponibles bajo la denominación común internacional. Tiene exactamente la misma estructura con las pastillas originales, pero difiere de ellas en ausencia de marca conocida .Se recomienda tomar la píldora por lo menos 30 minutos antes de la intimidad. La duración de acción varía de 8 a 12 horas Buy Pills Bupron SRFor a doctor it is important to know your health history to determine the correct dose and the possibility of appointment
BannerBannerBannerBannerBannerBannerBannerBannerBannerBanner
PARE