Subvenţionare Expoziţii

Programul de promovare a participării agenților economici la târguri și expoziții 


Scopul
Programului de promovare a participării agenților economici la târguri şi expoziții - constituie susținerea şi promovarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, prin rambursarea parțială a cheltuielilor eligibile de participare a agenților economici în cadrul expozițiilor / târgurilor la nivel național şi regional. 

La Program poate  participa orice agent economic care este clasificat ca întreprindere micro, mică sau mijlocie în conformitate cu art.5 al Legii nr. 179 din 21 iulie 2016 cu privire la întreprinderile mici și mijlocii:

a) este constituit și înregistrat pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu legislația în vigoare;

b) nu înregistrează datorii la bugetul public național, la data depunerii cererii de subvenționare;

c) nu se află în procedura de insolvabilitate;

și confirmă prin documente justificative privind achitarea taxei de înregistrare la expoziție și taxei de arendă a spațiului expozițional în proporție de 100%;

Noutatea Programului!!! 

Solicitantul are dreptul să beneficieze de următoarele subvenționări:

a) 100 % din costul taxei de înregistrare la expoziție/târg, dar nu mai mult de 1 000 lei;

b) 50 % din costul arendei spațiului expozițional contractat, dar nu mai mult de 4 000 de lei;

doar după depunerea dosarului pentru obținerea subvenției.
Suma maximă transferată unui beneficiar nu va depăși 5 000 lei.


Dosarul pentru obținerea subvenției va conține în mod obligatoriu următoarele documente:

1) Formularul de Participare la Program 

 2) Cererea de subvenţionare.

 3) Copia Contractului de arendă a spaţiului expoziţional; 

 4) Dispoziția de plată sau bonul de plată care atestă achitarea integrală a participării agentului economic la expoziție;

 5) Copia Extrasului din Registrul de Stat al persoanelor juridice și al întreprinzătorilor individuali/ Extras din Registrul Gospodăriilor Ţărăneşti (eliberat cu cel mult 3 luni înaintea depunerii Cererii de participare la finanțare)/ Certificatul de stat nominativ, ce atestă dreptul de a desfășura genul de activitate de întreprinzător;

 6) Copia buletinului de identitate a conducătorului întreprinderii;

 7)  Declarație pe propria răspundere

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

© ODIMM - Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului IMM. Toate drepturile rezervate.
BD. ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT NR. 134, et 3 (sediul Poşta Moldovei)
Tel : + 373 (22) 29 57 41, Fax: + 373 (22) 29 57 97, E-mail: office@odimm.md