- 26221
Despre COSME Apeluri de propuneri
Programul pentru Competitivitatea Întreprinderilor și al Întreprinderilor Mici și Mijlocii 2014 – 2020 - COSME
COSME este programul UE pentru competitivitatea întreprinderilor și a IMM-urilor gestionat direct de către Comisia Europeană care se desfășoară în perioada 2014 – 2020. Programul COSME reflectă voința politică a Uniunii Europene de a recunoaște rolul central pe care îl dețin IMM-urile în cadrul economiei și își propune să susțină antreprenorii în următoarele domenii:
Componenta I. Facilitarea accesului la finanțare
Componenta II. Sprijinirea internaționalizării și accesului la piețe noi
Componenta III. Crearea unui mediu favorabil și îmbunătățirea condițiilor cadru pentru competitivitatea întreprinderilor
Componenta IV. Promovarea culturii antreprenoriale
Republica Moldova este eligibilă la instrumentele COSME din cadrul Componentelor II, III și IV. Instrumentele financiare existente în cadrul Componentei I, inclusiv mecanismul de garantare a împrumuturilor, nu sunt accesibile IMM-urilor din Moldova.
Enterprise Europe Network (EEN) este principalul instrument din cadrul COSME pentru susținerea IMM-lor prin serviciile oferite de cele 600 de organizații membre ale rețelei. Începând cu 2015, Enterprise Europe Network este disponibil în Moldova prin intermediul celor 4 Puncte Naționale de Contact:
1. Camera de Comerț și Industrie (CCI)
2. Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM)
3. Agenția pentru Inovare și Transfer Tehnologic (AITT)
4. Rețeaua de Transfer Tehnologic din Moldova (RTTM)
Punctele Naționale de Contact oferă mediului de afaceri autohton posibilitatea de a cunoaște noi piețe de desfacere a produselor și serviciilor, accesul la aceste piețe, sfaturi practice pentru internaționalizarea afacerilor, transfer tehnologic și dezvoltarea inovațiilor. Pentru mai multe detalii accesați pagina EEN Moldova.
De asemenea, COSME oferă instituțiilor de suport în afaceri, asociațiilor, clusterelor sau IMM-urilor acces la apelurile de propuneri tematice deschise periodic în cadrul Programului. De regulă, aceste apeluri necesită parteneriate internaționale, o documentație complexă și sunt axate pe activități de socializare, crearea parteneriatelor și schimbul de experiență între statele participante la program.