Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului IMM.

Paterns 10 ani odimm sus

 

 

Ai nevoie de finanțare?

Programul este destinat lucrătorilor
migranţi şi/sau rudelor de gradul întâi
ai acestora care doresc să investească
în lansarea sau/şi dezvoltarea unei
afaceri proprii.

pare logo


Înscrie-te acum

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ai o idee de afacere?

Programul Național de Abilitare Economică
a Tinerilor este pentru tine! 



pnaet logo

Aplică acum

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ai nevoie de instruire?

Programul ,,Gestiunea Eficientă a Afacerii" 
este pentru tine!




gea logo


Aplică acum

Paterns 10 ani odimm jos
Russian (CIS)English (United Kingdom)
Banner
Banner
Noutăţi şi Evenimente

Intreprinderile mici şi mijlocii (IMM) din R. Moldova pot obţine credite de la Banca Comercială Română Chişinău S.A. beneficiind de garanţii din partea statului, în cadrul Fondului de   Stat de Garantare a Creditelor.

 In acest scop, Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului îîntreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM) a semnat cu Banca Comercială Română Chişinău S.A. Acordul de cooperare, privind garantarea creditelor acordate IMM-urilor din R. Moldova de către bancă.

 Fondurile de garantare a creditelor pentru IMM sunt o pârghie eficientă de îmbunătăţire a accesului la finanţare pentru agenţii economici. BCR Chişinău doreşte să susţină financiar toate proiectele viabile şi de succes, dar care până în prezent nu aveau şansa de realizare din lipsa garanţiilor suficiente pentru asigurarea creditului,” a declarat Sergiu Sahanovschi, Director Executiv Corporate BCR Chişinău S.A.

 Fondurile de garantare a creditelor, prin intermediul facilitării accesului IMM la finanţare, pot stimula creşterea economică în ţară prin valorificarea resurselor financiare disponibile şi neutilizate, stimulând, utilizarea eficientă a lor. Ne bucurăm că BCR Chişinău contribuie la dezvoltarea economiei naţionale, prin semnarea Acordului de cooperare de astăzi”, a declarat Iulia Iabanji, Director General ODIMM.

 Fondul special de garantare a creditelor a fost constituit în baza Hotărîrii Guvernului nr. 208 din 20.03.2001, fiind gestionat de Fondul pentru Dezvoltare a Antreprenoriatului şi Dezvoltarea Micului Business, iar în prezent administrat de ODIMM (instituit în baza HG nr. 538 din 17 Mai 2007), succesorul de drept al acestuia. ODIMM propune garanţii atât pentru întreprinderile active, cât şi pentru start-up, tineri antreprenori şi lucrătorii migranţi care doresc să-şi deschidă o afacere. Garanţiile oferite pot acoperi până la 50% din mărimea creditului pe un termen de 5 ani în cazul întreprinderilor active, tinerilor antreprenori şi lucrătorilor migranţi şi până la 70% din valoarea creditului pe un termen de 3 ani pentru start-up.

 BCR Chişinău S.A. deserveşte peste 2000 agenţi economici din Republica Moldova, din care peste 90% sunt întreprinderi mici, mijlocii şi micro. Facilitarea accesului la finanţare pentru IMM şi micro reprezintă una din priorităţile strategice ale BCR Chişinău S.A. atât prin utilizarea eficientă a resurselor existente, cât şi atragerea de resurse de la instituţiile financiare internaţionale.

 Pentru informaţii suplimentare despre Fondul de Garantare a Creditelor, Vă rugăm să ne contactaţi la numărul de telefon (022) 22- 50-01, persoană de contact Dna Viorica Cerbuşca.

 

Joi, 24 Mai 2012 08:40

ODIMM - 5 ANI de sustinere a antreprenoriatului”

Publicat in rubrica Evenimente Publicat de Victoria Mudreac
La 23 mai curent, Organizatia pentru Dezvoltarea Sectorului IMM a celebrat ,,5 ANI de activitate si sustinere a antreprenoriatului autohton”.

ODIMM a fost constituita prin Hotarare de Guvern Nr. 538 din 17.05.2007 avand misiunea de a spori competitivitatea economiei nationale prin sustinerea dezvoltarii sectorului IMM.

Evenimentul „5 Ani de activitate ODIMM” a avut ca scop totalizarea activitatii Organizatiei si mediatizarea rezultatelor desfasurarii programelor de dezvoltare a sectorului IMM in Republica Moldova.
La ceremonia de aniversare au participat toti partenerii ODIMM: institutiile publice centrale si locale, organizatiile internationale si proiectele de sustinere antreprenoriala, institutiile financiare, centrele de instruire, ONG,  precum si beneficiarii programelor.
In cadrul evenimentului au fost evidentiate cele mai marcante rezultate ale ODIMM, au fost organizate tombole ale produselor beneficiarilor pentru promovarea acestora.

De asemenea, au fost premiati beneficiarii de succes ai programelor, fiindu-le inmanate diplome la cateva categorii:

1. Programul National de Abilitare Economica a Tinerilor
,,Cel mai tinar antreprenor” s-a oferit Dlui Andrei Leonteac, director SRL „Izvoras Racoritor”
Cea mai originala idee de afacere” s-a oferit Dlui Burlacu Vitalie, Directorul Intreprinderii Individuale „Burlacu Vitalie”

2. Programul de Atragere a Remitentelor in Economie PARE 1+1
Cel mai iscusit antreprenor” s-a oferit Dlui Gonciari Vasilii, administrator al SRL „EuroCeramica”
Cel mai intelept antreprenor” s-a oferit  Dlui Danaila Nicolae, GT „Danaila Nicolae Ion”
Cel mai perseverent antreprenor” s-a oferit Dlui Frinea Victor administrator al II „Frinea Victor”

3. Fondul de Stat de Garantare a Creditelor
 "Excelenta in afaceri”  s-a oferit Dlui Andrian Glavan, administrator al SRL „Trimobil - Design”
 "Model de femeie antreprenor" s-a oferit Dnei Zavulan Liliana, Director SRL ,,Zavulan &Co”

4. Gestiunea Eficienta a Afacerii
 „Cel mai instruit antreprenor” s-a oferit Dnei Stela Stinca, Directorul revistei „Spiridusii”
 „Cel mai activ raion in domeniul instruirii” s-a oferit raionului Ungheni

5. Programul Stimularea activitatii antreprenoriale din zonele rurale implementat în cadrul Proiectului ,,Sustinerea Implementarii Componentei de migratie si dezvoltare a parteneriatului pentru mobilitate UE – Moldova”, finantat de Uniunea Europeana(UE);
„Cel mai  creativ antreprenor” s-a oferit Dnei Fileva Tatiana,  conducator al SRL„ Kismetli Yol”
„Pentru integrare activa in societate” s-a oferit Dnei Croitoru Gheorghe GT„Croitoru Gheorghe”

6. Incubatoarele de Afaceri
„Cea mai importanta contributie in sfera sociala” s-a oferit Dlui Ursachi Sergiu, directorul companiei „Rec-Studio”
„Cel mai modern antreprenor” s-a oferit Dlui  Bogdan Sirghi, Directorul Companiei „Capricorn – PR design

7. Nominalizari speciale
„Cea mai curajoasa femeie antreprenor” s-a  oferit  Dnei Globu Oxana, manager al SRL „Globu Lux”
„Cea mai importanta contributie in sfera sociala” s-a  oferit Dlui Voinu Viorel, Director SRL „Puisorul de Aur”

Mentionam ca organizarea evenimentului de celebrare „ODIMM - 5 ANI de sustinere a antreprenoriatului” este organizat cu suportul financiar al partenerilor ODIMM, sponsorilor si beneficiarilor.
Pe parcursul activitatii sale, Organizatia pentru Dezvoltarea Sectorului IMM a implementat un sir de programe si proiecte de suport antreprenorial:

-   Programul National de Abilitare Economica a Tinerilor;
-   Fondul de Stat de Garantare a Creditelor;
-   Programul de Atragere a Remitentelor in Economie ,,PARE 1+1”;
-   Programul de instruire continua  “Gestiunea eficienta a afacerii”;
-   Programul Stimularea activitatii antreprenoriale din zonele rurale implementat în cadrul Proiectului ,,Sustinerea
Implementarii Componentei de migratie si dezvoltare a parteneriatului pentru mobilitate UE – Moldova”, finantat de Uniunea Europeana(UE);
-   Proiectul pentru tineri ,,Young Experience a Smart Solution”;
-   Proiectul ,,Black Sea Network for Regional Development (BlasNET)”, etc.;

Este de mentionat ca, prin intermediul acestor proiecte, au fost consultati si tutelati peste 30 mii de intreprinzatori, o mare parte din acestea, fiind instruiti in domeniul antreprenorial si sustinuti financiar.
 Astfel, micile intreprinderi au devenit parteneri ai agentilor economici existenti, fiind dezvoltate noi directii de activitate, largit spectrul si aria de colaborare intre intreprinderile mari si mici.

Toate aceste rezultate au fost obtinute gratie unei colaborari eficiente dintre ODIMM si administratiile publice  centrale si locale, institutiile financiare, institutiile de suport in business, organizatiile internationale si proiectele donatoare.
ODIMM aduce multumiri partenerilor, antreprenorilor, partenerilor media pentru aportul in comun la dezvoltarea si sustinerea sectorului Intreprinderilor Mici si Mijlocii in Republica Moldova pentru asigurarea unei economii viabile si stabile.

,,ODIMM - promotorul dezvoltarii antreprenoriatului autohton”

 

Miercuri, 30 Mai 2012 08:38

Targul Locurilor de Muncă

Publicat in rubrica Anunţuri Publicat de Victoria Mudreac

Astazi, 30 mai curent, Organizatia pentru Dezvoltarea Sectorului IMM (ODIMM) a participat la Targul Locurilor de munca, care s-a organizat in incinta Teatrului de Opera si Balet.

La acest Targ, tinerii au avut posibilitatea sa aplice la un post de munca, negociind direct cu angajatorul.

Organizatia pentru Dezvoltarea Sectorului IMM a oferit vizitatorilor la Targ, consultatii despre proiectele in derulare, precum si informatii utile despre initierea sau dezvoltarea unei afaceri in Republica Moldova.

Persoanele cointeresate in initierea unei afaceri si doritorii de a se instrui in domeniul antreprenorial, organizate prin intermediul Programului National de Abilitare Economica a Tinerilor (PNAET) si Programul de Instruire continua ,,Gestiunea Eficienta a Afacerii” (GEA) au completat formulare de participare la instruire.

Pe parcursul Targului, la standul ODIMM au fost consultati peste 70 de persoane.

Mentionam, ca Targul locurilor de munca pentru tineret a fost organizat de Ministerul Tineretului si Sportului, Ministerul Educatiei, Ministerul Muncii, Protectiei Sociale si Familiei si Agentia Nationala pentru ocuparea fortei de munca.

Pentru doritorii de a se instrui in domeniul antreprenorial, Va rugam sa ne contactati la numarul de telefon 22-53-84 sau email Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza .

 

 

Joi, 14 Iunie 2012 08:32

Lansarea Proiectului „Lead Your Way to Business”

Publicat in rubrica Anunţuri Publicat de Victoria Mudreac

La 14 iunie curent, Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM), în parteneriat cu Patronajul Judeţean al întreprinderilor Mici şi Mijlocii din Iaşi, România, a organizat Conferinţa de lansare a  proiectul „Lead Your Way to Businesses”, din cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România – Ucraina – Republica Moldova 2007 – 2013.

 Scopul proiectului este intensificarea şi îmbunătăţirea cooperării transfrontaliere dintre Republica Moldova şi România, prin încurajarea şi susţinerea tinerilor de pe ambele maluri ale Prutului în iniţierea şi dezvoltarea afacerilor cu un impact social şi economic transfrontalier, şi astfel, contribuind pe termen lung, la reducerea procesului de emigrare în rândul tinerilor, crearea noilor locuri de muncă şi îmbunătăţirea generală a economiei în regiune.

 Proiectul este destinat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 – 35 de ani din R. Moldova şi România (judeţele Suceava, Iaşi şi Vaslui). Durata planificată a proiectului „Lead Your Way to Business” constituie 22 luni.

 Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

  1. de a crea un cadru favorabil pentru a susţine afacerile din zona transfrontalieră;
  2. de a îmbunătăţi abilităţile şi cunoştinţele antreprenoriale a 100 de tineri de pe ambele părţi ale Prutului, inclusiv
    prin intermediul sistemului de mentorat;
  3. de a asista tinerii beneficiari în analiza şi planificarea propriilor afaceri;
  4. de a stimula dialogul şi parteneriatele bilaterale.

Activităţile de bază ale proiectului prevăd:

  • Crearea a 2 Centre Transfrontaliere de Suport al Afacerilor Start-up (în Republica Moldova şi România);
  • Activităţi de dezvoltare a abilităţilor antreprenoriale (seminare, ateliere de lucru, şi întâlniri), atât pentru tinerii/potenţialii antreprenori, cât şi pentru consultanţii Centrelor de consultanţă în afaceri;
  • Prestarea Serviciilor de consultanţă, în special în elaborarea planurilor de afaceri;
  • Desfăşurarea Concursului Planurilor de Afaceri;
  • Organizarea Forumului Transfrontalier de promovare a afacerilor dezvoltate de către beneficiarii proiectului.

 Pentru mai multe informaţii referitor la activităţile proiectului vom reveni ulterior pe pagina web www.lead2business.md şi www.odimm.md , iar pentru detalii adiţionale despre Proiect, Vă rugăm să ne contactaţi la  (+373 22) 22 53 80 , Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , persoana de contact Anton Deleu.

 


 Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM) este o instituţie publică, necomercială, creată prin Hotărârea Guvernului nr. 538 din 17 mai 2007, care activează în coordonarea Ministerului Economiei şi în cooperare cu autorităţile centrale şi locale, asociaţii de afaceri, prestatorii de suport în afaceri şi IMM.

 

Patronatul Judeţean al întreprinderilor Mici şi Mijlocii Iaşi (PJIMM)  face parte din Consiliul National al întreprinderilor Private mici şi mijlocii din România (CNIPMMR). CNIPMMR este una din primele organizaţii patronale reprezentative la nivel naţional înfiinţate în România.       

 

 

 

La 27 iunie curent s-a desfăşurat şedinţa Comitetului de supraveghere al Programului-pilot de atragere a remitenţelor în economie „PARE 1+1”, în cadrul căreia au fost prezentate de către ODIMM rezultatele implementării Programului, precum şi au fost analizate 158 cereri de finanţare nerambursabilă ale lucrătorilor migranţi sau a rudelor de gradul I ai acestora. Suma totală a proiectelor investiţionale depuse reprezintă 108 mil. lei, inclusiv componenta grant constituind 28,5 mil. lei,  iar mijloace proprii ale lucrătorilor migranţi – 79,5 mil. lei.

In cadrul şedinţei, membrii Comitetului de supraveghere au aprobat acordarea componentei grant (în valoare cumultativă de 9,4 mil lei ) pentru implementarea a 51  proiecte investiţionale, care vor genera atragerea unor investiţii în  valoare cumulativă de 40,7 mil. lei  Astfel, fiecare leu acordat din cadrul Programului pentru implementarea acestor proiecte vor atrage 4 lei investiţii în economia naţională.

La proiect au participat lucrători migranţi şi rudele de gradul I al acestora de pe întreg teritoriul republicii, domeniile de activitate fiind printre cele mai diverse. Printre domeniile de activitatea pot fi enumerate: producerea articolelor de lînă şi tricotaj, coaserea hainelor, fabricarea produselor de morărit şi patiserie, prelucrarea lemnului, producerea mobilierului, case de deservire socială etc. Un element nou, este acordarea finanţării pentru procurarea utilajului destinat producerii brichetelor, ce vine să confirme un criteriu important de selectare a beneficiarilor  şi anume cel ce ţine de proiectele inovaţionale.

Mijloacele băneşti preconizate a fi investite provin din munca desfăşurată  de către migranţii din 29 de state diferite, ponderea majoră fiind a celor din Italia – 49 %, urmată de Rusia cu 10 %,  restul având originea în alte 27 de state din UE, CSI, SUA, Africa şi Coreea de Sud.

Viceprim-ministrul, ministru al Economiei Valeriu Lazăr a solicitat membrilor Comitetului Consultativ al Programului  să identifice regiunile care s-au implicat  mai puţin pînă acum în acest proiect, inclusiv  implicarea pe viitor în proiect şi a regiunilor mai puţin dezvoltate ale ţării. "Nu ne putem permite luxul de a finanţa unele şi aceleaşi raioane. Acest proiect este un instrument pe care îl utilizează statul pentru dezvoltarea ţării. Iată de ce este important să creăm nişte centre de dezvoltare, acolo unde acestea încă lipsesc. E datoria noastră morală de a-i ajuta, de a-i ghida, de a-i stimula să lanseze afaceri proprii prin participarea la proiect" a conchis viceprim-ministru.

Notă: Programul PARE 1+1 are drept scop mobilizarea resurselor umane şi financiare ale  lucrătorilor emigranţi moldoveni în dezvoltarea economică durabilă a Republicii Moldova prin  stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii de către lucrătorii migranţi şi  beneficiarii de remitenţe. Programul va activa în baza regulii „1+1”, astfel fiecare leu investit din  remitențe va fi suplinit cu un leu în forma de grant din cadrul Programului-pilot.

Programul-pilot  e atragere a remitenţelor în economie „PARE 1+1” pentru anii 2010-2012 este aprobat prin HG  r. 972 din 18.10.2010, fiind destinat lucrătorilor migraţi sau rudelor de gradul întâi ai acestora  are doresc să investească în lansarea sau/şi dezvoltarea unei afaceri proprii.

 

 

Impactul IAS la nivel regional a făcut ca modelul să fie preluat şi de altă localitate de pe malul Nistrului. Incubatorul de Afaceri din Ştefan Vodă a fost creat în aprilie 2012, după modelul celui din Soroca şi are ca scop să dezvolte comunitatea de afaceri din raion prin susţinerea business-ului mic şi mijlociu.

120 de noi locuri de muncă în primii doi ani de la deschidere. în această perioadă incubatorul a fost gazdă pentru 19 companii private, dintre care 6 în sfera de producere şi 11 în prestarea serviciilor. Două companii s-au dezvoltat şi azi îşi continuă activitatea independent, acoperindu-şi de sine-stătător toate cheltuielile. Pe toată durata proiectului companiile au beneficiat de training, consultanţă şi asistenţă pentru a-şi putea dezvolta afacerile.

Antreprenorii din Ştefan Vodă, deocamdată 13 companii selectate, vor beneficia de spaţiu pentru oficii şi de producere la preţ redus, dar şi de training, asistenţă şi consultanţă. Astfel, cu suportul acordat de proiectul norvegian Entranse to New Markets, un grup de antreprenori începători din Ştefan Vodă, rezidenţi ai incubatorului de afaceri din localitate, au fost în vizită la Incubatorul de Afaceri din Soroca (IAS).

Rezidenţii incubatorului din Ştefan Vodă au văzut pe viu cum arată un incubator de afaceri viabil şi cum colaborează şi se ajută între ei rezidenţii din Soroca. Directorii companiilor din IAS le-au povestit celor din Ştefan Vodă cum au început afacerea, ce dificultăţi au avut din start şi cum au învăţat să le depăşească. Unii soroceni au împărtăşit şi secretele producerii, de unde iau materia primă mai ieftin sau de unde au cumpărat utilajul.
Valeriu Ciobanu are 20 de ani şi este rezident al incubatorului din Ştefan Vodă. El a absolvit primul an de facultate la Chişinău. Studiază arhitectura. Recent, a deschis o afacere de prelucrare a sticlei. 

Un alt rezident, Leonid Ardeleanu, intenţionează să deschidă în Ştefan Vodă o firmă specializată în microeditare, care va pregăti materiale (broşuri, cărţi) pînă la varianta de tipar. Va face machetarea, paginarea, redactarea şi alte procedee necesare pînă la apariţia primului exemplar.

 

Ştefan Vodă este un oraş cu o populaţie de 5 ori mai mică şi cu o comunitate mai puţin implicată decît Soroca. Lucia Uşurelu, vicedirector al proiectului Entranse, consideră că proiectele de acest gen sunt necesare anume în raioanele unde economia este mai puţin dezvoltată.

 Incubatorul de Afaceri din Soroca a fost implementat de proiectul Entranse, fiind un instrument de creştere economică prin susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii. Entranse este un proiect implementat în Moldova de guvernul Norvegiei, în colaborare cu Ministerul Economiei al Republicii Moldova şi Organizaţia pentru Dezvoltarea întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM). Misiunea proiectului este să susţină creşterea economică, să contribuie la apariţia locurilor de muncă noi şi, prin aceasta, să contribuie la reducerea sărăciei. Pentru a atinge aceste obiective, Entranse susţine sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii.

 

 

Pagina 52 din 53

PARTENERI

mec logo maib corel2 IOM-OIM
een logo
 ue procredit

MIEPO small

 

CCI


victoriabank

fincimbank logo
undp EuroCreditBank
 monitor fisc
 JCI Moldova  
UIPAC text
 entranse  COMERTBANK LOGO FON RGB
BCR

 

 

PARTENERI MEDIA


civic-md

2 logo agrobiznes
 mybusiness-banner  FERMIERUL.MD
 
 
 
 
Comprar Cialis Sin Recetadrogas forma analógica disponibles bajo la denominación común internacional. Tiene exactamente la misma estructura con las pastillas originales, pero difiere de ellas en ausencia de marca conocida .Se recomienda tomar la píldora por lo menos 30 minutos antes de la intimidad. La duración de acción varía de 8 a 12 horas Buy Pills Bupron SRFor a doctor it is important to know your health history to determine the correct dose and the possibility of appointment
Banner
Banner
Banner

NEWSLETTERS - EEN

Newsletter-1

 

Sondaj

Cum apreciaţi aportul ODIMM în dezvoltarea activităţii antreprenoriale in RM?

BannerBannerBannerBannerBannerBannerBannerBannerBannerBannerBanner
PARE